CCR a respins sesizarea lui Grindeanu privind votul la moțiunea de cenzură. Reacția fostului premier

CCR a respins sesizarea lui Grindeanu privind votul la moțiunea de cenzură. Reacția fostului premier
Publicat: 12/07/2017, 18:57

„Am luat act de decizia Curții Constituționale de astăzi, care a respins ca inadmisibilă solicitarea pe care am formulat-o vizavi de respectarea votului secret în Parlament. Nu am contestat nicio secundă rezultatul votului de la moțiune, nu aceasta a fost intenția mea, ci am încercat să trag un semnal serios de alarmă legat de modul în care se votează”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

El susține că Parlamentul trebuie recredibilizat, iar parlamentarii trebuie să depună eforturi pentru îndreptarea imaginii instituției.

„E foarte important ca, pe viitor, să ne asigurăm că votul secret este respectat. Altfel, nu vom reuși să recâștigăm încrederea românilor în Parlament, forul democratic suprem”, a adăugat fostul premier.

Sorin Grindeanu a sesizat CCR, la sfârșitul lunii iunie, pe motiv că votul din Parlament, pentru moțiunea de cenzură ce a dus la demiterea Cabinetului său, nu a fost unul secret, iar mulți aleși au arătat bilele înainte de a le introduce în urne.

În sesizarea făcută de premierul interimar Sorin Grindeanu, la Curtea Constituțională a României, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 88 „după încheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare pentru încrederea Guvernului. Votul este secret și se exprimă prin bile”.

Cu toate acestea, arată sesizarea, „la ședința comună din 21 iunie 2017, așa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfășurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfășurare a votului a arătat faptul că unii deputați și senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile prevăzută de Regulamentul activitărilor comune ale Camerei Deputaților și Senatului”.

Legat de acest regulament, Sorin Grindeanu face și o propunere, ca în cazul în care procedura nu este respectată, normele să prevadă reluarea votului.

„Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din 21 iunie 2017 cu privire la moțiunea de cenzură, desfășurată în condiții neregulamentare, a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituțională între auoritățile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului”, se mai arată în sesizare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?